In urma cu un an ......
Încerc din răsputeri să nu plâng. Rămân cu nodul în gât şi îmi trece prin faţa ochilor un Doru Stoianovici plin de viaţă, inteligent până la sclipitor, invidios pe urât, rutină şi banal. Sunt ani de când ne ştim…mai precis de când eram puştoiacă şi mă bagam în seamă pe la bloc în cartierul Hipodrom, intrând băieţoi în echipa de fotbal. Ne-am reîntâlnit mai târziu în redacţia ziarului Libertatea, el şef, eu începător în ale scrierii. Nu înţelegeam cu ce se mănâncă această meserie, şi mai ales nu înţelegeam de ce mă tot trimite în sălile de judecată…Îmi spunea : “ Gina , te duci la Tribunal, stai într-o bancă, asculţi cu mare atenţie şi-mi vii cu subiecte”, Dumnezeule , hello …ce să fac !?? Am înţeles repede. Unu, veneam cu subiecte absolut savuroase cu personaje reale, de zi cu zi, doi puteam cu succes să devin avocat, spun asta exagerând bineînţeles, automat citeam codul penal, şi trei, cât de bine mi-a prins practica la articolele de anchetă…Îmi spunea constant “ sursele sunt importante , să nu uiţi asta !”, iar eu eram uluită de câţi oameni sunt gata să ofere informaţii.Mai târziu mi-am dat seama că nu era deloc uşor să ai surse. Că trebuie să ai un nume şi o atitudine profesională pentru a căpăta un portofoliu de surse, plus talent. Părea uşor, dar nu este vă asigur. Se pornea de cele mai multe ori doar de la un pont, iar greul venea ulterior când urma documentarea si adunatul probelor, ceea ce nu era chiar simplu. Iarăşi am fost un pic nedumerită, întrebându-mă , pentru ce, care e scopul, da zău aşa, ce face un ziarist ? Pe foarte pe scurt, luptă pentru adevăr, pentru ca minciuna să fie demascată în public, pentru a îndrepta lucruri… Satisfacţii ? Financiar ?... simbolic. Şi nu glumesc, moral în schimb da, gândul că uite, am făcut şi noi ceva , am scos din funcţie şef de poliţie, am demarat anchete penale, am iritat un prefect, un primar ,un general, un interlop, am spus ce intenţii şi interese au politicienii. Ce face un ziarist bun? Deranjează. Stoianovici a deranjat tot timpul, dar asta nu l-a intimidat deloc. Nici nu aveau cum, Doru era puternic, s-a clătinat puţin doar când a fost subprefect şi asta pentru că a vrut să-şi ajute un prieten. Cum era Doru, pfff .. Doamne scriu de el la trecut, avea un umor plin de ironii, uneori tăios, şi trebuia să fii idiot să te superi pe el. Era uluitor prin dorinţa lui de a ajuta oamenii, dezinteresat. De multe ori se lăsa pe el pentru alţii. Am fost alături de el zece ani în redacţia României Libere , unde se făcea presă cu adevărat, munceam şi ne distram uneori , când unul dintre noi mai adăuga un an la vârstă. Eram colegi şi la distracţie , doar eu nu ţineam pasul, astfel încât, după ce beam un pahar cu bere , Doru îmi spunea glumind că pot să plec acasă …..Câte am putut să învăţ de la el….ce frumos vorbea de prietenul lui Cătălin Iordache , spunându-mi că are peniţă şi are o uşurinţă la scris ceva de speriat. Cum făcea zid pentru mine , alături de Iordache când tupeul unor inculţi depăşea limita bunului simţ, cum refuza cu încăpăţânare să dea curs unor cereri a unor aşa zise personalităţi publice deranjate de ceea ce am scris, să mă dea afară….Îl şi văd discutând cu acele persoane zâmbind cu subînţeles şi puţin mai târziu râzând amândoi în hohote de prostia şi doleanţele lor. A rămas în final singur. La Brăila mulţi ziarişti au murit puţin câte puţin, tot ce se întâmplă aici la noi, economic, politic, social a afectat această breaslă. Nu cred că mai este vreun oraş din ţară unde să fie doar un cotidian local care să iasă pe print, în rest site-uri.Uneori cred că s-a dorit anihilarea presei la Brăila cu premeditare, iar ziariştii buni s-au agăţat fiecare pe unde a putut. Noi nu mai avem presă , acum este un simulacru, singura şansă este pe segmentul ziarelor on-line, dar mai avem până la obişnuinţa informării pe internet. Redacţiile sunt miezul unei informări corecte, unde nu trebuie să lipsească schimbul de idei cu colegii, unde trebuie să existe competiţie… lui Doru îi era dor de asta. Nu pot să uit şedinţele de redacţie cu titluri de deschideri de pagină în exclusivitate şi bucurie reuşitei. Se poate muri de dor….ştiu asta acum, iar noi am uitat de cei de lângă noi, nu am fost atenţi şi nici nu am putut face ceva. Şi te-ai dus, prea tânăr şi de atâtea ori atât de neînţeles. Mă consolez la gândul că-ţi vei deschide acolo printre îngeri un ziar, unde, TU, nu poţi fi decât lider.
Gina BAHOR
