P.S. Întrucât e sâmbătă, şi cei de la administrativ nu lucrează, nu am avut cu cine aprofunda problema. Mă gândesc, dacă vor urma alte secţii, poate se vor gândi la o soluţie prin care bolnavii şă-şi poată vedea strict de boala lor, nu de încă una în plus.
Ce pot face vaporii de vopsea? Să le spun eu, medicilor ?Vopseaua poate fi de două feluri: pe baza de apă, folosită în special pentru pereţi, şi pe bază de ulei, utilizată în special pentru a da un aspect lucios, cum este şi cea din Spitalul Judeţean. Vopselele conţin chimicale care pot fi dăunatoare, cum ar fi solvenţi şi compuşi organici volatili. Atunci când vopseaua se usucă, aceste chimicale se evapora, fiind inhalate de cei care fac lucrarea, şi nu numai. Vaporii emanaţi de substanţele chimice pot agrava astmul şi sinuzita. În plus, solvenţii pot provoca dureri de cap şi ameţeli, deoarece sunt absorbiţi de plămâni şi ajung apoi în fluxul sangvin, iar compuşii organici volatili pot cauza iritaţii ale nasului, gâtului şi ochilor, cum de altfel s-au plâns mulţi pacienţi cu care am stat de vorbă. Un sfat bun, indiferent de ce vopsea foloseşti, este să ţii geamurile deschise pentru ca încăperea să fie bine ventilată şi să ieşi frecvent la aer curat pentru a respira adânc, cum nu s-a făcut în spitalul menţionat.