joi, 6 octombrie 2016

Liberalii şi unitatea unui partid... .de opoziţie

Şi uite aşa se duce totul de râpă , cel puţin la Brăila. Opoziţia a murit, trăiască opoziţia din interiorul PNL. Primarii, o parte dintre ei, au realizat dintr-o dată că sub auspiciile partidului liberal, comunităţile sunt sărace , că nu s-a făcut nimic, şi că ei trebuie să decidă. Suspectă este coincidenţa acestui moment de răzvrătire cu cel al alipirii foştilor pedelişti de PNL, foşti care au devenit vocali şi au reuşit să-i convingă pe unii primari că ei deţin puterea  şi mai exact doresc binele lor, dar şi că, mai precis, puterea este în buzunarul lor. Să nu credeţi că primarii s-au alăturat acestui val de forţă persuasivă, tenace şi constantă, dintr-o dată. A fost nevoie de ceva timp, dacă ar fi să precizez o perioadă, aş putea să spun : o vară. Fierbinte vară. Mă nedumereşte faptul că aceşti primari revoltaţi , după ce şi-au câştigat mandatul sub sigla PNL, da, da,  pe „munca şi campania lor făcută în comunitate” ))))))), nu şi-au spus păsurile mai din timp, aşa cu tărie, la şedinţele de partid locale, mai ales la Bruxelles când au fost invitați la Parlamentul European , sau când erau invitați de onoare ai organizației județene pe la ședințele din București.Un partid cu o istorie doctrinară liberală, se presupune că permite libertatea membrilor de a-şi spune opinia. Unii , tot unii, primari, au spus că au ales să fie vocali întrucât s-au săturat de sărăcia din comunităţile în care conduc, şi vor să schimbe starea de fapt. Mă întreb : cum au fost votaţi, pe ce principiu , pe ce promisiuni , se ştie că mulţi dintre primarii liberali nu sunt la primul mandat, mă îndoiesc că sătenilor le place sărăcia, şi au ales să rămână aşa. Cu ani în urmă speram ca viaţa politică să fie clară ca opţiuni, social democraţi, liberali şi încă două, trei partide. Din păcate tocmai jocul ăsta de glezne , stânga , dreapta  a născut alte zeci de formaţiuni politice, votanţii fiind obligaţi să-şi  trieze  alegerea, sau să devină indiferenţi. Mi-ar fi plăcut ca la Brăila să fie opoziţie, una adevărată , nu vocală , de gargară m-am săturat. Dar, nu ..... liberalii au alte probleme, ale lor. În loc de opoziţie asistăm la o luptă de şacali în interiorul partidului vecină cu nebunia, sunt unii care se joacă de–a politica, este jucăria lor preferată, pe banii lor, că au. Cei care nu au, s-au alăturat , că vor şi ei, iar lanţul slăbiciunilor este mare , s-a întins în tot judeţul, unii spun că e democraţie, pe mine mă buşeşte râsul. Asta e democraţie ? Să rupi partidul, să uiţi de unitate, să crezi că ai timp să obţii un scor bun la alegeri , când mai este atât de puţin până la vot ? Da, ar mai fi timp, cu condiţia să vă treziţi la realitate, dacă vă conduc cei de la Bucureşti şi vă place , e treaba voastră. Apanajul PDL şi PNL trebuia să fie UNITATE. E greu, nu e aşa?Greu o să vă fie şi la alegeri, dar nu veţi putea da timpul înapoi. Trăiască PSD ! Vă salută din mers !