miercuri, 1 noiembrie 2017

Preotul Mazăre aghezmuit la odihnă obligatorie

Preotul Traian Mazăre, de la Biserica "Sfinţii Constantin şi Elena" din Brăila, care a fost filmat în timp ce brusca un bebeluş în timpul slujbei de botez, imagini care au apărut pe internet, a fost suspendat miercuri, pentru o perioadă de o luna de zile, potrivit unui comunicat de presă remis de Biroul de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos Rezultatele cercetării au confirmat gesturi nepotrivite şi o atitudine inadecvată a preotului în timpul oficierii slujbei Tainei Botezului.Acu întreb, oare câți preoți din țara asta botează fix ca Mazăre, poate cu nervozitatea ușor mascată? Nu generalizez , dar tot cred că mulți. Așa cred eu.  Mai cred că mulți poartă o mască a respectabilității. De ce ? Simplu , să le iasă banul. Îmi aduc aminte că am fost la biserică după ce am născut, trebuia să fac molitva, care nu este altceva decât rânduiala pe care Biserica o săvârşeşte la patruzeci de zile după naştere pentru mamă şi pentru copil, și ce să vezi…Am ajuns la preot , i-am dat dreptul , cum s-ar zice )))) , și cum stăteam așa în genunchi cu patrahirul în cap, nenea era cu mâna în buzunar numărând banii. Vă imaginați ce situație penibilă. NU l-am respectat, nu aveam cum. Oamenii sunt învătați să gândească așa: fă ce zice popa , nu ce face popa, doar că uneori este prea mult și e timpul pentru respect , față de tine, de acordat semenilor, de arătat smerenie, de a fi modest. Eu cred că preoții, din categoria celor nervoși, nu au nicio bucurie, în caz că au avut vreodată așa ceva. Să creștinești un înger smucindu-l și să-l vezi în imagini că vrea să bușească cu el de pământ, e o imagine urâtă, grotească. Felicit Arhiepiscopia Dunării de Jos pentru prompta replică și implicit sancțiune, se pare că au înțeles că așa este firesc, nu să se aștepte cu lunile o reacție. Ar mai trebui să le țină și un curs obligatoriu de politețe, care dacă nu se respectă , preoții să fie excluși din Biserică, țara pute de persoane dormice să intre în preoție, are balta pește. Ca nu spuneți că sunt cârcotașă, am cunoscut preoți cu adevărat oameni, destui aș putea spune, doar că exemplele negative bat statistica mea personală. În rest , Doamne Doamne vede .