Preotul Traian Mazăre, de la Biserica "Sfinţii
Constantin şi Elena" din Brăila, care a fost filmat în timp ce brusca un
bebeluş în timpul slujbei de botez, imagini care au apărut pe internet, a fost
suspendat miercuri, pentru o perioadă de o luna de zile, potrivit unui
comunicat de presă remis de Biroul de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos
Rezultatele cercetării au confirmat gesturi nepotrivite şi o atitudine
inadecvată a preotului în timpul oficierii slujbei Tainei Botezului.Acu
întreb, oare câți preoți din țara asta botează fix ca Mazăre, poate cu
nervozitatea ușor mascată? Nu generalizez , dar tot cred că mulți. Așa cred eu.
Mai cred că mulți poartă o mască a
respectabilității. De ce ? Simplu , să le iasă banul. Îmi aduc aminte că am fost
la biserică după ce am născut, trebuia să fac molitva, care nu este altceva
decât rânduiala pe care Biserica o săvârşeşte la patruzeci de zile după naştere
pentru mamă şi pentru copil, și ce să vezi…Am ajuns la preot , i-am dat dreptul
, cum s-ar zice )))) , și cum stăteam așa în genunchi cu patrahirul în cap,
nenea era cu mâna în buzunar numărând banii. Vă imaginați ce situație penibilă.
NU l-am respectat, nu aveam cum. Oamenii sunt învătați să gândească așa: fă ce
zice popa , nu ce face popa, doar că uneori este prea mult și e timpul pentru
respect , față de tine, de acordat semenilor, de arătat smerenie, de a fi modest.
Eu cred că preoții, din categoria celor nervoși, nu au nicio bucurie, în caz că
au avut vreodată așa ceva. Să creștinești un înger smucindu-l și să-l vezi în
imagini că vrea să bușească cu el de pământ, e o imagine urâtă, grotească. Felicit Arhiepiscopia Dunării de Jos pentru prompta
replică și implicit sancțiune, se pare că au înțeles că așa este firesc, nu să se
aștepte cu lunile o reacție. Ar mai trebui să le țină și un curs obligatoriu de
politețe, care dacă nu se respectă , preoții să fie excluși din Biserică, țara pute de persoane dormice să intre în preoție, are balta pește. Ca nu spuneți că sunt cârcotașă, am cunoscut preoți cu adevărat oameni, destui aș putea spune, doar că exemplele negative bat statistica mea personală. În rest , Doamne Doamne vede .