Veselie …veselie

Un prieten virtual mi-a spus că e sătul de politică , şi nu mai doreşte opinii în acest sens.  Sper  că pot să-l numesc aşa, şi ...să nu se supere.Să scriu despre ce frumos răsare soarele şi ce lucruri bune  sunt în viaţa noastră. Să ne bucurăm de toate gesturile mici, în aparenţă mici, şi să mergem înainte. Se poate şi aşa, să ne concentrăm pe partea pozitivă, să zâmbim ..măcar în colţul gurii. Ei bine, eu zâmbesc, dar de cele mai multe ori ironic, a nu se înţelege cu superioritate. Mai mult nu pot. Nu pot, pentru că grijile cotidiene sunt cu mult peste ceea ce poate duce un om în spate. Pentru că nu ştiu efectiv ce naiba să fac pentru copilul meu, să aibă o viaţă mai bună, pentru că nu ştiu dacă va fi bătăios ca mine, să aibă puterea să meargă mereu mai departe , să înceapă viaţa de la zero orice ar fi. Suntem încorsetaţi într-un sistem care ne smulge râsete nervoase în fiecare zi, care ne oferă „şansa”, să gândim ( să nu ne moară creierul), de cum ne trezim de dimineaţa, din care gaură a buzunarului plătim datoriile cotidiene. Să ne spunem , ok, nu putem să ne cumpărăm casă, că nu avem eligibilitatea băncii,  nici un serviciu cu un salariu pe măsură, sau măcar un loc de muncă, şi să râdem. Să râdem în hohote de politicienii care se declară cinstiţi, de scandalul mocirlos al “paraşutelor” din lumea cancanului de şanţ, care ne-a invadat viaţa. Da, putem schimba canalul, eu una fac asta de mult. Mă uit la emisiuni unde văd voluntari care ridică sau renovează o şcoală în şapte zile.. zâmbesc nostalgic şi şugubăţ aproape imediat, gândind că noi suntem mai tari, deh avem blondele lui Dan Negru etc. Zâmbesc cu invidie pozitivă, când văd ce bătăioşi sunt alţii din alte ţări. Poporul român râde şi arată cu degetul la alţii, se mai ţine şi cu mâna de burtă. La aşa ceva suntem experţi, ne îndoim de râs. Şi rămânem aşa îndoiţi, cu capul plecat, mulţumiţi de o ciupeală mică , că a mai trecut o zi şi la final să râdem că ..măcar trăim.