Domnule Stancu, noi,colegii dumneavoastră, oooo
scuzaţi-ne stăpâne, slugile dumneavoastră, vrem să vă rugăm ceva. Vrem să
plecaţi din viaţa noastră politică, să plecaţi din fruntea Consiliului
Judeţean, şi să ne înţelegeţi că, ne ajunge!Nu v-am cerut niciodată nimic, nu
aţi împărţit cu noi din comisionele contractelor grase ale Conciviei, sau
altele, deşi v-am dat votul. Am ştiut că este gratis, dar cum totul se plăteşte
pe lumea asta, nu vrem decât să ne lăsaţi în pace ! Ah, a lipsit atât de puţin
să ne spuneţi , adio, dar a trebuit să vină Orban, şi orgoliul dumneavoastră,
infatuarea şi alte adjective care vă caracterizează, ne este jenă să spunem, v-au
stârnit. V-a stârnit atât de mult încât aţi uitat că PSD nu este Stancu, iar
acum ce ne-aţi făcut?Ne vorbeşte lumea pe la colţuri, şi nu e drept. Putea să
fie atât de simplu dacă aţi fi plecat din fruntea Consiliului Judeţean, acum
iată, foştii noştri prieteni, liberalii, se cam joacă cu noi, şi încă urât.L-ati
obligat pe Avram să fie urmaşul dumneavoastră, şi-a riscat pielea şi e niţel
şomer. Bineînţeles că până la urmă vom câştiga, dar cu ce preţ ? Credibilitatea
noastră s-a dus ..Noi mergem în campanie
după voturi, cum o să le spunem oamenilor că veghem pentru bunăstarea lor, cum
o să-i mai ameţim, când tălică, de acolo de la matale de acasă , ne dai porunci
?Lasă-ne bre, că doar nu ai inventat matale apa caldă. Nu vezi că Nechita nu se
lasă, marinar de marinar, la fel ca tata Băsescu, au ăştia un talent, sau noroc
, chiar nu mai ştim de capul nostru ! Pleacă, te rugăm, că e naşpa în partid,
am început să ne certăm între noi, că ăla a muncit, că ăla nu a muncit în
campanie, du-te odată. Vezi ce faci cu procesele tale, noi mai avem puţină
treaba la CJ. Nu e cazul să te dai îngrijorat, lasă că ne descurcăm. Putem dacă
vrei să ţinem aproape, dar nu ne lasă procurorii, noi suntem în continuare
prietenii matale, dar nu vrem să ştie toată lumea, aşa discret,e şi mai sigur.
Promitem să facem în continuare Karaoke, eeehee, aici chiar avem o problemă...
Pe cine găsim noi să prezinte spectacolul, trebuie mai întâi să-i testăm
gramatical, că nu vrem să iasă din tiparul Stancu, măcar atât să facem...şi să
vă amuzaţi la televizor când o să vedeţi ce buni suntem. Promitem, dacă plecaţi
, să-l scoatem pe Ponta preşedinte, asta dacă vă mai încălzeşte cu ceva,să facem
din biroul numărul 1, al dumneavoastră, muzeu, să lăsam oamenii să-l viziteze,
gratis, că nu o fi foc, şi mai ales să avem grijă de parcarea Consiliului Judeţean.
Nu lăsăm de-al dreacului pe nimeni să parcheze! Ei, v-aţi liniştit ? Hai, la
revedere şi vă pupăm !
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere