joi, 5 februarie 2015

Daniela Văsioiu, membru PNL

Daniela Văsioiu, revine în viaţa politică, aceasta cred că este supriza cea mai mare la început de an 2015. Este membru cu drepturi depline, regăsindu-şi locul în actualul PNL. Personal mă bucur că luat această decizie, este şi va fi un om politic , care nu poate fi comparat cu nimeni. Să ne reamintim prestaţia acesteia din şedinţele CLM, când reuşea cu argumente şi eleganţă, să convingă,chiar şi consilierii din opoziţie, să voteze împotrivă la un proiect cel puţin dubios. Îşi exprima opinia, în linişte, fără scandal, aproape enervant de calmă, apăsat şi subliniat pe subiect, cu credibilitatea care o conferea un studiu atent al cadrului legislativ.Sigur, veţi spune, a făcut câteva greşeli politice, care în final i-au adus retragerea, dar vă asigur că şi-a asumat integral absolut tot ceea ce a făcut, şi la urma urmei, numai cine nu munceşte nu greşeşte. Plecarea ei din politică a fost şi ca urmare a unor dezamăgiri legate de ceea ce se întâmpla în PDL. A promovat tinerii din partid, s-a opus cât a putut ca anumite persoane să nu urce pe funcţii nemeritate, chiar dacă nu a reuşit întodeauna . Mă bucur sincer pentru actualul PNL, un om politic ca Văsioiu, este un real câştig pentru organizaţie. O cunosc pe Daniela Văsioiu din anul 1996, cam pe acolo, cunosc şi vechii membrii PDL, oameni valoroşi, profesionişti în activitatea lor, persoane preocupate să schimbe ceva în comunitatea brăileană. Odată cu schimbările din partid, dar mai ales odată cu plecarea lui Horia şi a Danielei Văsioiu, partidul PDL, cu părere de rău o spun , s-a manelizat, iar oamenii care au crezut în politica PDL, s-au dat la o parte. De multe ori m-am întrebat unde sunt aceşti oameni, iar când pe unii dintre ei i-am întâlnit în diferite împrejurări, întrebându- i de ce au abandonat, mi-au spus simplu că nu se regăsesc în registrul politicii PDL. Mai ştiu, tot din acele timpuri,că opoziţia era opoziţie. S-a spus că familia Văsioiu conducea PDL cu o mână de fier, dar toţi cei care au spus asta, erau dintre cei care aşteptau după colţ să dea la cap, aşteptând momentul ocupării unor funcţii în partid şi numai. Pentru corectitudinea unor realităţi, ştiu că Danielei Văsioiu i s-a reproşat existenţa unor venituri nedeclarate. Mai ştiu că l-a propulsat pe Dumitru Popa în funcţia de prefect al Brăilei. Ulterior, acesta s-a făcut că nu o mai cunoaşte, ajutorul pentru angajarea Danielei Văsioiu în instituţia Prefecturii, fiind dat cu jumătate de măsură, ba mai mult, acesta a aruncat şi un răutăcism, anume că job –ul a fost dat de milă, de parcă cunoştiinţele Danielei în ale administraţiei erau de neglijat. Mai ştiu că nu a fost iubită de toată lumea, cred că nimeni nu se poate lăuda cu asta, dar ştiu sigur că Daniela, ca om politic, este un model, a învăţat din mers, a învăţat din greşeli şi poate merge înainte cu fruntea sus.  Sunt sigură că reintrarea în scena politică a Danielei Văsioiu va deranja pe mulţi, iar reacţiile nu vor întârzia, vom vedea ce se întâmplă.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu