E așa incitant când te pregătești să mergi la
pescuit, mai ales în cadrul unui eveniment organizat de Batalion Nave Treceri Fluviale Brăila, care a împlinit
nu mai puțin de 20 de ani de la înființare. O manifestare făcută de militarii
brăileni între misiunile de luptă, care curg pe bandă rulantă, dar care au
găsit un răgaz și pentru un moment de relaxare, atent pregătit. Astfel, pentru
Cupa Presei, eu personal, m-am pregătit cu vermuși, râme și am cerut o undiță unui
vecin, nea Aurel, cine nu are vecini pescari în bloc, sau pe aproape?!Locul de
pescuit s-a dovenit a fi excelent, cu toată canicula cu care ne confruntăm, și
a fost chiar lacul de intrucție a militarilor, în Vărsătură –pontonieri , un
loc bine populat cu pește de toate soiurile, caras, roșioară, biban și știucă,
unii chiar la dimensiuni impresionante. Păduricea ne-a conferit umbră și
condiții de pescuit ireproșabile. Competitori nu au fost decât doi ziariști, eu
și Florentin Coman de la Obiectiv, versat în ale pescuitului, doar noi întrucât
vizita greilor din PNL la Brăila , Blaga și Gorghiu, a dat peste cap planurile
colegilor de a onora invitația. O decizie greșită în opinia mea, spun asta
pentru că eu am reușit să merg și la conferința de presă a liberalilor, a fost
timp. Bun, așadar sosită la locul de luptă, mi-am aranjat momeala la undiță, și
chiar din primele cinci minute am reușit să prind o știucă.....Nu vă mai spun
că au urmat repede obleții, că la un moment dat am pescuit cu două undițe, a
urmat o roșioară și doi bibani. Cu puțină trudă, recunosc. În acest timp, colegul
meu avea ceva pește prins, dar cel mai mare regret al său a fost faptul că a
scăpat o știucă uriașă, și a reușit să-și rupă și undița.Una peste alta în timp
ce noi prindeam pește , bucătarul ne-a pregătit o ciorbă de pește...gata nu mai
spun cum a ieșit, mă opresc. Cine a fost alături de noi ?Căpitan Mihai Feraru, caporal
Ionuț Bădică, Caporal Florin Robitu, caporal George Enache, caporal Cristian
Toader, caporal Marius Floarea, caporal Ștefan Păunel și nu în ultimul rând
maior Florin Dubină, șeful Batalionului Nave Treceri Fluviale.Am reușit să
câștig două cupe, una pentru locul întâi și una pentru cea mai mare captură,
dar cireașa de pe tort a fost, evident ciorba de pește , făcută acolo lângă
noi, la foc de lemne. Avem promisiunea unei alte competiții mai pe toamnă, așa
că recomand colegilor să-și facă timp să vină, ca să vadă ce au pierdut. Hai ,
fir întins !
joi, 23 iulie 2015
duminică, 19 iulie 2015
Gheorghe Pascali, pompier la ceruri ....
A plecat dintre noi prea repede, şi oricât încerc, nu
mi-l imaginez decât la datorie, pompier stând de strajă lângă confraţi. Colonel
Gheorghe Pascali, om mai întâi de toate, a fost realmente coleg de breaslă cu
noi ziariştii de începuturi după revoluţie, am parcurs împreună drumul
cunoaşterii meseriei, noi, în alte scrisului, el în ale comunicării cu o şleată de
„nebuni”, aşa cum ne mai spunea uneori. Nu era uşor să fie purtător de cuvânt
al unei instituţii aflată permanent în atenţia opiniei publice, şi cumva a
reuşit să stabilească ordine, puţin militărească, dar în niciun caz crispată.
Avea regula lui sigură de a nu da greş cu noi, şi de a sări cumva de la
informaţie vreun ziarist. În fiecare dimineaţă trebuia să-l sunăm, dădeam bună
ziua şi dacă aveam timp, mergeam la o cafea. Ne aştepta cu cafeaua caldă în
ibric, numai bună de băut,fără zaţ, lăsat între timp la fund. Stăteam la
poveşti cât aveam timp, nu prea mult de regulă, dar suficient cât să ne dăm
seama de căldura sufletului său. Ne povestea de fetiţa sa, era mândru ca orice
tată de fată, şi zâmbea timid. Anii au trecut, şi nu îmi aduc aminte vreodată,
personal, să mă fi certat sau supărat vreodată pe dumnealui, nu am avut motiv,
era extrem de corect, în egală măsură cu toţi ziariştii. Pe parcursul anilor, a
fost purtător de cuvânt, prim adjunct, şeful Biroului Operaţional din cadrul
ISU Brăila, dar putea la fel de bine să fie şi şef al instituţiei, era perfect
capabil. Cum era la datorie, aflăm de la el după cum ne povestea cu ani în urmă
: „Detaşamentul 2 Pompieri Brăila a fost înfiinţat la începutul anilor '60,
odată cu Platforma Chimică de la marginea oraşului, acesta avea, în principal,
misiunea de a interveni pentru stingerea incendiilor apărute la Combinat şi
Termocentrală.Erau cel puţin cinci incendii pe zi. La fabrica de sulf erau zeci
de cuptoare în funcţiune, iar incidentele se ţineau lanţ. Când auzeam
bubuitura, nici nu mai aşteptam apelul de solicitare la intervenţie, ştiam că
iar s-a produs o explozie la un cuptor, ne echipam şi mergeam la fabrica de
sulf". În anii '80, locotenent major fiind, în cadrul Companiei nr. 2, a
trăit pe viu cele mai dificile intervenţii din istoria subunităţii : "În
februarie 1985, a avut loc o explozie urmată de un incendiu, la turbogeneratorul
nr. 2 al Termocentralei. În acelasi an, în octombrie, a luat foc sala de maşini
a fabricii de celofibră. Ambele intervenţii au fost extrem de grele. Eu am
atins un utilaj incins de incendiu şi mi s-a luat carnea de pe picior. Am avut
şapte zile scutire de cizmă, fiindcă nu puteam să mă mai încalţ". Sunt mândră că l-am cunoscut, că mă suna ori
de câte ori mă auzea pe radio, că vorbeam preţ de o clipă când ne revedeam pe
stradă, şi mă rog să-şi regăsească liniştea acolo sus în cer şi să vegheze
asupra noastră în continuare.Dumnezeu să ierte!
vineri, 17 iulie 2015
Respect pentru elevi, profesori şi părinţi !
Vineri, 17
iulie a fost o zi a bucuriei atât pentru profesori, elevi şi mai ales pentru
părinţi, pun pariu că ei au luat toate emoţiile. Este vorba despre ziua festivităţii
premierilor elevilor şi profesorilor cu rezultate excepţionale la examenul de
capacitate şi bacalureat. Ce vor face în viitor? Viaţa şi decizia le aparţine,
şi sunt convinsă că mulţi dintre deja ei şi-au trasat drumul. Uniunea Europeana, odata cu deschiderea portilor, permite acum fiecarui copil sa-si indeplineasca visul, totul este sa invete, iar bursele castigate in spatiul european sunt o oportunitate, nu mai vorbesc de sansele oferite de statele respective.E limpede că pentru
unii dintre ei viitorul este dincolo de graniţe, este o realitate, este trist,
şi mai rău este că nimeni nu vine să spună : STOP! Cine poate să-i judece pe
copii , dacă au astfel de dorinţe...Revenind la această zi, nu este niciun
dubiu că Brăila a fost, este şi se menţine în rândul în rândul judeţelor în care se
învaţă bine carte, ceea ce este fundamental, asa cum a menţionat profesor Viorel Mortu.
„Dacă prima dată a părut un şoc, o mirare adesea ironizată de unii, dacă a doua
oară a fost un tip de surpriză în
prelungirea primeia, când se întâmpla a treia oară, deja avem de-a face cu o
certificare, o certitudine că ceea ce s-a întâmplat prima dată nu este întâmplător.Cu
atât mai mult se întâmplă acest lucru, cu cât la Bacalaureat, evaluarea a fost externă
şi cu o nuanţă obligatoriu de spus: după ceea ce au evaluat inţial colegii de
la Tulcea, cei de la Constanţa, care au evaluat contestaţiile, au mărit mai
mult de jumătate din contestaţii. Deci constănţenii, care ar avea motiv să fie
ceva mai exigenţi decât cei de la Tulcea, probabil ar fi trebuit să fie mai
severi. Dimpotrivă, au adăugat şi au mărit mai mult de jumătate dintre notele date
de Tulcea. A fost realizată la Bacalaureat revanşa Transilvaniei, pentru că în
top primele trei sunt judeţe transilvanene, dar la te miri ce sutimi sub Cluj
suntem iarăşi noi”, a mai spus Mortu.Lista premianţilor la examenul de
capacitate în anul şcolar 2014-2015 a cuprins 4 elevi ce primesc câte 3.000 lei
fiecare respectiv Andreea Cătălina Iancu - Şcoala Mihai Eminescu”, Elena
Panţuru - Şcoala “Fanus Neagu”, Maria Ecaterina Trifan - Şcoala “Ecaterina
Teodoroiu” şi Raluca Tudor - Colegiul Naţional “GH. M. Murgoci”).Lista premianţilor
la examenul de Bacalaureat cuprinde o singură elevă, Andreea Laura Şelaru, care
primeşte 3.000 lei şi 3 cadre didactice îndrumătoare care primesc câte 1.200
lei.
joi, 16 iulie 2015
Fă-te tare la Fit Expres!
Studioul Fit Expres de la Brăila, vis a vis de Winmarkt, condus de
Adrian Gojnea, s-a lansat, joi, 16 iulie
ca un eveniment de clasă, în prim plan regăsindu-se
Arpad Rudas, Fondator Fit Express România, dar şi echipa de elită alcătuită din
Victor Slav, Bogdan Vlădău şi Petru Păun. Băieţii nu au ezitat să ne prezinte o
ședință de 20 de minute, timp în care s-a lucrat, sub îndrumarea unui
antrenor, simultan 9 mari grupe musculare. Evident că vedetele au avut ce
muşchi să arate invitaţilor la eveniment:)))). Arpad Rudaş a vorbit despre conceptul
de antrenament tip EMS (electro-stimulare-musculară), ca alternativă la
activitatea de tip tradițional, care te face în final: Să Fii TARE! „ Este
special pentru fiecare dintre voi, antrenament individual şi rapid ,echipament
de unică folosinţă, chiar şi chiloţii! Vii aici, faci sesiunea, transpiri, dai
jos celulita, modelezi corpul, faci duş şi pleci la grădiniţă să-ţi iei copii, sau
te întorci la birou, este tipul de antrenament pentru cei care sunt ocupaţi, un
antrenamet care dă rezultate vizibile şi spectaculoase”, a spus Arpad Rudas. „După
numai 4 (patru) sesiuni: scădere în greutate, tonus muscular crescut, reducerea
aspectului dat pielii de celulită și îmbunătățirea posturii trupului.Un
antrenament de probă costă 50 de lei, iar pentru abonament prețul variază în
funcție de numărul de ședințe ales” a spus Adrian Gojnea, managerul studioului
Fit Expres Brăila. EMS este folosit în principal pentru antrenamentele de
întreţinere şi de tonifiere ale celor nouă mari grupe musculare şi în practica
medicală pentru prevenţia unor afecţiuni, dar şi pentru reabilitare post
traumatism, ameliorarea durerilor de spate, corectarea posturii, imobilizarea
la pat. Impulsurile sunt induse de un dispozitiv special şi transmise prin intermediul
unor electrozi aplicaţi pe piele direct de muşchii vizaţi. Aceste impulsuri
provoacă contracţii musculare, rezultatul fiind similar cu angajarea
propriu-zisă a muşchilor în mişcare.
miercuri, 8 iulie 2015
Poliţiştii.... la apă
Poliţiştii la apă
Astăzi , 8
iulie, bazinul descoperit al Liceul cu Program Sportiv a primit peste 70 înotători de la
instituţiile Ministerului Afacerilor Interne din ţară. Timp de două zile, 8- 10
iulie 2015, la Brăila, poliţiştii şi-au lăsat epoleţii deoparte pentru a se întrece
în etapa finală a Campionatului de Înot al Ministerului Afacerilor Interne. Festivitatea
de deschidere a avut loc astăzi la ora 9:30, la Liceul cu Program Sportiv-
bazinul descoperit, apoi a început competiţia, care se va desfăşura până pe
data de 9.07. a.c., la ora 12.30, când va fi festivitatea de premiere. Tot
astăzi după primele etape derulate, poliţişti s-au plimbat pe Dunăre cu nava
Primăriei, Lacu Sărat.Sper că au suportat canicula....Sportivii s-au antrenat
serios pentru a obţine un loc pe podium şi mulţi dintre ei s-au arătat încrezători în forţele proprii. Competiţia
este organizată de Centrul Cultural al Ministerului Administraţiei şi
Internelor- Biroul Coordonare Activităţi Sportive, împreună cu Instituţia
Prefectului, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, Inspectoratul de
Jandarmi Judeţean, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Baza de
Reparaţii Nave, în colaborare cu Liceul cu Program Sportiv Brăila.
Adăugaţi o legendă |
sâmbătă, 4 iulie 2015
Un brăilean, doi brăileni, trei brăileni
Acţiunea Alerg
pentru un spital, derulată în Grădina Mare, a strâns câţiva brăileni cu spirit
civic, nu au venit toţi cei aproape 400
care s-au anunţat pe reţeaua de socializare şi sunt uşor amuzată, recunosc. Nu
am de ce să mă revolt, încet, încet trebuie să învăţăm să fim parolişti, să
învăţăm să ne ajutăm unul pe celălalt,să ne mobilizăm pentru cauze nobile, de
suflet. E timpul să ieşim din colţul nostru liniştit, unde nu ne afectează
nimic, să avem o opinie, să facem pur şi simplu : o faptă bună. Poate că da,
astăzi, norii, ploia nu v-au introdus într-o stare ZEN, şi aţi preferat să vă
vedeţi de treabă, dar a fost aşa plăcut….E un sentiment unic să ştii că prin
susţinerea ta, pui o cărămidă pentru, în cazul de faţă, construirea unui spital
pentru copii.Mai este cazul să vă spun
că nu a fost nici cea mai fină aluzie politică ? Eu cred că nu, mărturie sunt
oamenii veniţi la faţa locului, şi vă spun sigur, că au reuşit să-l sfiinţească.
vineri, 3 iulie 2015
Parc fotovoltaic la Chişcani
Electrocentrale
Grup SA, o societate desprinsă din Termoelectrica, a finalizat investiţiile la
centrala bazată pe energie solară din perimetrul comunei Chişcani, judeţul
Brăila. Ministrul
Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Andrei
Gerea, a inaugurat vineri 3 iulie, prima centrală cu panouri fotovoltaice a
societăţii Electrocentrale Grup SA din România, valoarea totală a investiţiei
fiind de 2,4 milioane de euro. Acesta şi-a exprimat speranţa ca asemenea
investiţii să continue şi să permită utilizarea energiei verzi şi în
agricultură. Parcul fotovoltaic şi centrala electrică de 1,7 MW de la Chişcani,
judeţul Brăila, reprezintă prima investiţie de acest gen a unei companii cu
capital integral de stat. Investiţia s-a realizat din surse proprii ale
societăţii, valoarea totală fiind de aproximativ 11 milioane de lei (2,4
milioane de euro), ceea ce înseamnă un cost specific de 1,4 milioane de
euro/MW.
Potrivit analizei economice a investiţiei, durata de recuperare este de 9,3 ani, în condiţiile în care durata de viaţă a centralei este de 25 de ani. Investiţia se susţine şi prin faptul că, pe lângă veniturile încasate din energia livrată, se obţin fonduri şi din vânzarea de certificate verzi. Avantajul comunei Chişcani este, după cum spunea primarul Ion Crăciun, că sunt 10 angajaţi chişcăneni.
miercuri, 1 iulie 2015
Drepţi, se ridică drapelul!
S-a dat onorul ,
s-a ridicat drapelul, s-au oferit distincţii militare, orchestra militară a
oferit un spectacol la înălţime.În garnizoana Brăila, la data de 1 iulie, au
loc activităţi dedicate sărbătoririi a 5 ani de la înfiinţarea Batalionului 110
Sprijin Logistic „Mareşal Constantin Prezan”.În cadrul acestor manifestări,
comandantul Batalionului 110 Sprijin Logistic „Mareşal Constantin Prezan”,
colonel Grigore Marian, a participat alături de efectivele unităţii şi ceilalţi
invitaţi la ceremonialul militar organizat cu acest prilej. Tot la data de 1
iulie, la sediul Secţiei 110 Mentenanţă Echipamente Militare, din Brăila, a
avut loc o ceremonie dedicată împlinirii a cinci ani de la înfiinţare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)