luni, 25 aprilie 2016

Cafe Noir, se poate și altfel !

Eşti pe b-dul Călăraşi şi îţi  porţi paşii spre inima centrului istoric al Brăilei, iar pe această direcţie de mers, nu ai cum să nu observi noua cafenea-bar Cafe Noir, parcă treci pragul fără să-ţi dai seama,  în alt timp. Pomii care străjuiesc cafeneaua sunt împodobiţi într-un concept original , o tubulatură colorată inteligent din care ies flori vesele, iar pe terasă măsuţe cochete , cu fotolii confortabile. Suficient de interesant să intru să văd mai mult,  îmi zic în gând, chit că nu se mai fumează. Mmmm, da ce bine miroase, cafea proaspăt măcinată, muzică bună, canapele generoase, măsuţe şi scaune  aşezate ca pe o tablă de şah, fără ca neapărat să te ducă gândul la o partidă, toate reflectate într- un tavan arcadă negru lucios care aduce spaţialitate. Cool. Mă aşez cer meniul, şi pe bune dacă ştiu ce cafea să aleg, în fine fac comanda şi nu peste mult timp deja savurez licoarea, la care eu, sincer , nu prea am limită. În meniu, ce mi-a mai atras atenţia au fost băuturile cu nume de ţi se răsuceşte limba, zic de cocktail, cu alcool, sau fără, şi cum la bar erau nişte barmani care învârteau de zor arome cu gheaţă, am cerut şi eu unul. Am aşteptat ceva, dar m-am lămurit de ce a durat atât, prepararea unui cokctail e treabă serioasă, şi chiar nu ai de ce să te superi, produsul final e ...eee! Cum curiozitatea mea e deja deformaţie profesională, am vorbit cu managerul Cafe Noir, Gabi Totu, şi m-am lămurit. Când faci ceva cu pasiune, când ai un patron care-ţi dă mână liberă pentru că are încredere , e simplu. Cu un peisagist şi un arhitect, ambii talentaţi, în mai puţin de o lună a ieşit un spaţiu unde totul e aşezat aşa cum trebuie, nici prea mult, nici prea puţin.Un design elegant, cu aer occidental, dar clar cu nota Brăilei, pentru că se poate şi pentru că aşa trebuie. Bine, a contat şi experienţa manageriala , iar Gabi Totu o are în ani de muncă în domeniu, aicilea la vecinii din Galaţi. Normal că vrea mai mult, a şi spus, sincer fiind , că va mai dura până când va şti ce cocktail-uri preferă brăilenii, până când va avea personal, asta pentru că au dispărut ospătarii, barmanii. Vrea perfecţiune, şi e gata să aibă răbdare în primul rând cu el. Clar, Cafe Noir a ridicat standardul , şi tare mi-ar place să văd în oraş mai multe astfel de spaţii aranjate , să fie frumos, ca acasă la noi.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu