marți, 3 noiembrie 2015

Demnitatea și durerea unui părinte: ,,Andrei a fost cel mai bun prieten al meu! ”

Mă întreb, și asta voi face toată viața mea, de unde au părinții care și-au pierdut un copil, puterea să vorbească, la fel cum mă întreb, de ce avem această meserie ingrată de jurnalist …pentru că nu ai cum să te detașezi de durerea celui intervievat..Dorin Bucă, tatăl tânărului architect Andrei Petre Bucă, ne-a vorbit demn, clar, uitându-se în ochii noștri, parcă încurajându-ne, eu asta am simțit, dar mai ales m-am simțit vinovată. Cred, sincer, că fiecare dintre noi își poate asuma vina.
,, Andrei putea să iasă dacă voia să iasă, probabil a vrut să-și scoată unul dintre colegi care era mai puțin atletic. Există și probabilitatea când a căzut de pe stâlp, ei erau în față, că erau colegi cu chitaristul, erau toți arhitecți…altă posibilitate este faptul că Andrei era unul dintre bărbații cu foarte multă demnitate, și eu cred că este unul dintre cei care a strigat - Nu intrați în panică, stați încet, stați încet!- . Asta pentru că eu l-am crescut cu foarte mult respect față de semeni, nu am fost niciodată de acord să câștige ceva înaintea altora, și prin nemuncă.Cert este că el nu este ars foarte grav, el nu a murit din cauza arsurilor pe corp. A murit din cauza flăcărilor și a fumului înghițit, se vede că are buza arsă și fruntea și părul, în rest bărbița, nu, e așa cum îl știm,, La întrebarea cum a reacționat la aflarea veștii , Dorin Bucă a spus ,,La întrebarea asta nu poate să vă răspundă niciun părinte, să știți. Când un părinte află că nu are copilul în viață, nu există răspuns la această întrebare. Cine îmi dă putere ? Credința mea în Dumnezeu! Dacă a fost voia Domnului, probabil că noi am fost prea semeți, și eu și el, noi am încercat întotdeauna să fim cei mai buni, toată viața ne-am luptat să fim cei mai buni, toată viața am fost într-o concurență, inclusiv eu cu el, toată viața eu i-am ridicat stacheta continuu, și el mie, ne-am ajutat unul pe altul, a fost cel mai bun prieten al meu, și probabil că nu ne-am smerit destul..un lucru pe care noi în ziua de viață nu îl mai învățăm, trebuia să fim mai smeriți în fața lui Dumnezeu.Aveam planuri cu el, era director de producție la o firmă, fabrică de făcut case, iar eu aveam acum în șantier nava mare pasager, Banat la care vroiam să reformulăm design-ul interior și materialele, exact în ideea de a nu fi inflamabile, din păcate nu am apucat…,,




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu